PRIMA EXPERIENȚĂ ÎN INSTANȚĂ

​Numele meu este Popa Cristian Ioan, iar în prezent sunt avocat stagiar în cadrul Societății Civile de Avocatură: Todeancă și Asociații.

Menționez că mă aflu în această privilegiată postură, de o perioadă relativ scurtă de timp (mai exact două săptămâni), dar pe cât de scurtă, pe atât de antrenantă și provocatoare în sensul cel mai constructiv cu putință.

​Prin intermediul acestei scrieri, doresc să împărtășesc prima mea experiență în fața instanței de judecată din perspectiva unui om la început de drum, acompaniat de un coleg aflat în exact aceeași situație, de robă și de cunoștințele acumulate în modestul interval de timp menționat.

​În această dimineață, am venit la birou cu impresia că activitatea de peste zi își va urma cursul firesc pe care deja îl cunoșteam, astfel încât în jurul orelor 10:00 derulamobiectivele încredințate fără a intui că în minutele ce urmează aveam să primesc un mail care îmi va influența decisiv cariera.

​Un mesaj, ce avea ca expeditor Baroul București mă anunța optimist că de azi pot asuma în mod official, pe deplin, titulatura de avocat stagiar ca urmare a admiterii cererii de înscriere în profesie. Personal, n-am știut cum să reacționez (probabil pe fondul nivelului crescut al emoției resimțite), dar bucuria colectivă instaurată fără întârziere în birou m-a facut să realizez că: da… într-adevăr este o reușită. Atunci am realizat că am ajuns unde mi-am propus, cu mențiunea că surprizele aferentre acestei zile nu aveau să se rezume doar la atât.

​Colegele mi-au pus neîntârziat în vedere să ma pregătesc, deoarece voi puncta momentul, direct în instanță. Era vorba despre un termen, la judecătoria Roșiori de Vede, într-un dosar având ca obiect o contestație la executare, în care societatea noastră reprezenta creditorul, care avea aici calitatea de intimat. Dosarul nu presupunea un grad ridicat de dificultate din perspectiva a ceea ce aveam concret de susținut, dar totul s-a desfășurat cam din scurt și am fost luați destul de pe nepregătite.

Cu toate acestea am încercat și reușit să ne adaptăm. Colegul meu a condus (este vorba despre un drum de două ore), iar sarcina mea imediată a fost să redactez o cerere de lăsare a cauzei mai la urmă, care avea menirea să amâne momentul strigării acesteia, în speranța că vom ajunge în timp util pentru a putea lua cuvântul în dezbateri. Vreau să menționez că la acest moment nu gestionez cel mai eficient situațiile tensionate, în special atunci când mă văd nevoit să lucrez sub presiune.

Cererea în discuție, am scris-o în mașină, într-o stare alertă (greșeală de începător) nefiind creația de care sunt neapărat cel mai mulțumit, dar îmi plăcea să cred că își va atinge obiectivul.

Replicile și discursul au fost elaborate de comun acord, împreună cu colegul meu, iar fiecare dintre noi am știut ce aveam de spus. Emoțiile deveneau din ce în ce mai pregnante. Simțeam liniștea dinaintea ”furtunii” ce avea să urmeze. Nu a fost ușor, dar în cele din urmă am reușit să stăpânesc acea stare, iar când am ajuns în incinta instanței și am îmbrăcat roba, scepticismul și emoția necunoscutului au fost înlocuite de entuziasm, dorință și încredere că se poate.

Așteptând strigarea cauzei, am realizat și mai concret unde și în ce poziție mă aflam. Dacă acum două săptâmâni eram un absolvent de facultate, fără nicio experiență doar cu vagi impresii despre profesie, acum mă vedeam în sala de judecată, purtând roba de avocat, iar din clipă în clipă urma să stau față în față cu un judecător care îmi va da cuvântul ”de-adevărat” de această dată, în ședință, într-un dosar concret, așteptând să-i răspund ca un profesionist. Un moment unic, și probabil de neuitat în viața oricărui avocat, anume primul său termen.

Din păcate, cererea de care am amintit anterior, nu și-a atins finalitatea scontată, astfel cauza a fost strigată în ordinea stabilită inițial cu consecința că nu am mai avut ocazia, de această dată, să preiau cuvântul și să pun concluziile care erau pregătite ireproșabil, raportat la timpul pe care l-am avut la dispoziție și pe care l-am putut aloca în concret pregătirii unei apărări efective.

Ca o concluzie, independent de cât de calitativă ar fi putut să fie prestația mea sau ce soluție va pronunța instanța, sunt convins că acele momente din sala de judecată, în care aștepam să pledez vor rămâne întipărite în memoria mea ca un punct de demarcație între aspirația la profesie și exercitarea ei efectivă.

Sentimentul de încununare a primei reușite profesionale (resimțit pe deplin chiar dacă n-am pus concluzii), în prima zi, la primul contact veritabil cu această lume, cu siguranță măva însoți în toată cariera reprezentând totodată și un punct de sprijin pentru a depăși eventualele provocări pe viitor.