DE LA AMFITEATRU LA BAROU

Timp de patru ani, amfiteatrele de la Drept sunt pline de tineri care vizează un singur lucru: intrarea în profesie. Facultatea ne oferă o promisiune: cunoașterea profundă a legii. Ieșim de pe băncile școlii convinși că, odată ce am memorat Codul Penal, Codul Civil, dar și cele de procedură, suntem pregătiți să „facem dreptate". Aceasta este, însă, marea iluzie.

Realitatea ne lovește imediat după examenul de intrare în Barou sau la primul interviu: există o mare diferență între cunoștințele teoretice și cerințele practice ale avocaturii. Nimeni nu îți spune cât de greu este să schimbi mentalitatea de student cu cea de profesionist, dificultatea găsirii unui avocat îndrumător și, mai ales, lipsa totală de „manuale de supraviețuire" în fața faptului împlinit.

Studentul este antrenat să gândească în abstract. Obiectivul său este să găsească soluția ideală, cea „curată" și perfect aliniată doctrinei. Facultatea recompensează memorarea și analiza juridică pură.

Avocatul, pe de altă parte, este forțat să gândească strategii și rezultate. Nu este suficient să știi articolul. Trebuie să știi cum să îl invoci, când să taci și ce probă să prezinți pentru a obține maximul. Nu mai cauți soluția perfectă, ci soluția cea mai bună și mai realistă pentru clientul tău în contextul limitat al dosarului. Dacă studentul stătea în bibliotecă, avocatul trebuie să gestioneze instanța, grefierii, clienții, adversarii și, mai presus de toate, termenele.

Dacă examenul de intrare a fost primul filtru, găsirea unui loc de stagiu este al doilea, de multe ori mai dificil. A deveni avocat stagiar presupune găsirea unui avocat definitiv care să-și asume rolul de mentor. Aceasta este o responsabilitate enormă din punct de vedere profesional și etic. Prin urmare, piața nu este una care absoarbe cu ușurință.

Tânărul absolvent se confruntă cu un maraton de interviuri și cu zeci de CV-uri trimise. Multe cabinete pur și simplu nu au capacitatea (spațiu, timp sau finanțe) de a instrui un stagiar. Avocatul experimentat nu caută doar cunoștințe, ci caută o investiție sigură: pe cineva care va rămâne, care este serios și care nu va pleca după primele dificultăți.

Interviul pentru stagiu nu este despre notele din facultate, ci despre atitudine. Capacitatea de a respecta termenele cu sfințenie (în avocatură, un termen ratat poate însemna pierderea irecuperabilă a cauzei). Dorința de a prelua inițiativa și de a nu aștepta instrucțiuni pas cu pas pentru sarcini elementare. Avocatul îndrumător știe că stagiarul va greși. Esențial este ca greșeala să nu se repete și să fie recunoscută.

Stagiul este adesea o perioadă în care tinerii sunt priviți ca o „investiție de timp" costisitoare pentru maestru, care trebuie să își asume riscul de a-i preda secretele profesiei, fără garanția fidelității pe termen lung.

Odată ce ai obținut locul de stagiu, începe adevărata probă de foc. Nu există un „Manual al Avocatului Stagiar". Ești aruncat în apă și trebuie să înveți să înoți rapid, punând întrebări, dar având grijă să nu pui prea multe sau pe cele „greșite".

Ești așteptat să intuiești. Facultatea nu te învață să scrii o cerere de chemare în judecată, cum se depune fizic o cerere la registratură, ce se ștampilează, cum se plătește taxa de timbru, cum te adresezi judecătorului și procurorului în sală, cum păstrezi dosarele clientului, cum gestionezi un client care minte, un client nervos, sau cum explici onorariul și costurile procesuale într-un mod clar și empatic.

Ești pus direct în fața realității, obligat să observi, să preiei modele și să îți creezi propria metodă de lucru. Acesta este momentul în care cunoștințele teoretice se întâlnesc cu faptele din dosar, iar diferența dintre un bun student și un bun avocat începe să se contureze.

Primii pași în avocatură sunt, fără îndoială, plini de dificultăți, frustrări și de senzația că ai învățat, de fapt, foarte puțin esențial. Șocul tranziției de la mediul academic, unde ești notat pentru ce știi, la mediul profesional, unde ești plătit pentru ce faci, este inevitabil.

Totuși, tocmai această lipsă de îndrumare explicită și presiunea faptului împlinit este elementul care te forțează să te dezvolți. Stagiul nu este doar o perioadă de practică, ci o perioadă de auto-învățare accelerată. Singura soluție este să fii atent la cum acționează maestrul și ceilalți avocați. Cere sarcini noi și nu-ți fie teamă să greșești (dar greșește o singură dată!).

Odată depășit șocul, această experiență practică aspră te va transforma cu adevărat în profesionistul competent și strategic pe care ți-l dorești. Primii pași sunt grei, dar ei sunt cei care definesc viitorul tău.

De la distanță, tot ceea ce am descris poate părea doar un tablou generic al începutului în avocatură, însă, de aproape, este chiar povestea mea. Drumul „de la amfiteatru la barou" a devenit foarte real în septembrie 2025, când am promovat examenul de admitere în profesia de avocat și am intrat în Baroul București. Îmi desfășor stagiul la SCA Todeancă și Asociații, locul în care am înțeles, foarte repede, că „a fi avocat" nu e doar despre dosare, ci și despre oameni, ritm și echipă. Trăiesc o implicare pe care nu știam că o pot duce, dar pe care, în sinea mea, am căutat-o mereu. Sunt parte din mai multe proiecte, însă poate cel mai important pentru mine este faptul că sunt membru fondator al Asociației „Cafeneaua Faptelor Bune", înființată împreună cu alți colegi avocați din cadrul SCA Todeancă și Asociații, care cred, la fel ca mine, că dreptul trebuie, din când în când, scos din sala de judecată și adus mai aproape de comunitate.

Știu însă că, în echipa în care mă formez astăzi, am spațiul să cresc repede și frumos, fără să sar etape și fără să pierd din vedere motivul pentru care am ales această profesie.

La final, diferența nu o face cât de bine am știut codurile în amfiteatru, ci cât de departe sunt dispusă să merg, zi de zi, între oamenii și dosarele care îmi testează limitele. Acolo se termină teoria și începe, cu adevărat, avocatura.