Ce înseamnă să trăiești o profesie și să devii, prin ea, mai bun în fiecare zi

Există momente în viață când alegi o profesie și există, am aflat, momente când o profesie te alege pe tine. Avocatura pentru mine a fost o formă de a răspunde la o întrebare pe care mi-o puneam în mod constant: cum pot să contribui, în mod real și concret, la viața oamenilor din jurul meu?

În prezent, sunt avocat asociat în cadrul Societății Civile de Avocați Todeancă și Asociații și membru fondator al Asociației „Cafeneaua Faptelor Bune". Dacă ar trebui să descriu ce înseamnă în realitate aceste două roluri, aș spune că înseamnă că dimineața știu cu certitudine că ceea ce urmează să fac în ziua respectivă are consecințe reale asupra unor oameni reali — oameni cu frici, cu speranțe, cu probleme pe care nu le pot rezolva singuri și care au ales să aibă încredere în mine. Această conștientizare a faptului că ceea ce fac contează dincolo de mine, înseamnă asumarea unui angajament pe care l-am ales conștient și pe care îl reconfirm, în fiecare zi, prin fiecare decizie pe care o iau.

Privită din exterior, această profesie poate părea, înainte de orice, copleșitoare — și nu fără motiv. Responsabilitatea este reală, presiunea este reală, iar miza unor decizii care pot schimba destine nu este ceva ce poate fi ignorat sau minimalizat. Greutatea există, dar există o diferență fundamentală între a purta o greutate și a purta un scop, iar această diferență schimbă totul. Când în spatele fiecărui dosar nu vezi doar un număr unic atribuit, ci un om cu o poveste și cu o miză personală, când înțelegi că prezența ta acolo contează dincolo de tine însăți, greutatea nu dispare, dar se transformă. Capătă sens. Iar un lucru care are sens nu te doboară, ci te construiește și te ajută, la rândul tău, să construiești ceva dincolo de tine.

Avocatura nu este un job în sensul în care înțelegem în mod obișnuit acest cuvânt. Avocatura nu începe la ora nouă și nici nu se termină la ora cinci, nu este o activitate pe care o lași în urmă când ieși pe ușa biroului.

Avocatura este o profesie care te modifică în profunzime și care, dacă o exerciți cu toată seriozitatea de care ești capabil, te transformă în ceva ce nu ai fi putut deveni prin nicio altă cale. Pe mine avocatura m-a transformat și mă însoțește în fiecare zi în felul în care gândesc, ascult, interpretez, cântăresc cuvintele și consecințele lor, în felul în care aleg să acționez atunci când situația cere curaj în loc de confort, în felul în care mă ridic, chiar și când e mai comod să stau jos, în felul în care sunt.

Oamenii care m-au format în profesie m-au învățaț un lucru deosebit de important: Înainte să fii avocat, ești om. În fiecare cauză, în fiecare întâlnire, în fiecare conversație dificilă, prima prezență pe care o aduci nu este competența ta juridică — este umanitatea ta. Empatia, înțelegerea, capacitatea de a simți greutatea a ceea ce trăiește omul din fața ta fără să te pierzi în ea — acestea nu sunt calități adiacente profesiei de avocat, sunt fundația ei. Un avocat care intră într-o sală de judecată sau într-o discuție cu un client strict ca tehnician al dreptului, fără să vadă omul din spatele dosarului (și din fața sa), nu exercită avocatura în sensul ei deplin, ci doar o execută.

Spiritul legii nu a fost niciodată o colecție de norme abstracte. Spiritul legii este protecția omului, iar misiunea avocatului este să fie puntea vie dintre acel spirit și realitatea concretă a fiecărei persoane pe care o apără.

Aceasta este, cred, una dintre cele mai importante lecții pe care le-am asimilat în această profesie: empatia nu diluează competența, ci, dimpotrivă, o completează și îi oferă profunzime.

Fiecare zi vine cu ceva nou. Fiecare zi este o oportunitate și o responsabilitate nouă de a schimba concret cursul unui eveniment din viața unui om.

Avocatul apără. Și această simplă propoziție conține, în ea însăși, toată greutatea și toată frumusețea profesiei. Avocatura presupune curaj, presupune pregătire, presupune să nu renunți atunci când situația este complicată, atunci când sistemul pare rigid, atunci când soluția nu vine imediat.

Tocmai din această convingere s-a născut și implicarea mea ca membră fondatoare a Asociației „Cafeneaua Faptelor Bune", pentru că tot ceea ce m-a format în avocatură m-a condus natural spre această implicare. Dorința de a ajuta nu s-a oprit la ușa biroului, ci a crescut, a căutat un alt cadru în care să se manifeste, un spațiu în care mai mulți oameni să poată accesa dreptul la informație juridică, la orientare, la sprijin concret în momentele în care au cel mai mult nevoie. Asociația este acel cadru, iar implicarea mea în dezvoltarea ei nu este separată de identitatea mea profesională — este o prelungire directă a ei.

Privind în urmă la drumul parcurs, nu văd o carieră liniară și previzibilă. Văd o serie de momente în care am ales să rămân, să merg mai departe și să am curaj. Fiecare dificultate m-a construit. Fiecare zi având convingerea că pot face o diferență reală este o zi în care înțeleg din nou că sunt în locul potrivit, că fac lucrul potrivit.

Am ales o profesie în care nu există zile neutre, în care fiecare zi aduce ceva nou. Fie că ziua aduce o soluție bună pentru un client, fie că aduce o lecție grea, cert este că nu ies niciodată indiferentă. Și asta, poate, este cel mai onest mod în care pot descrie ce înseamnă pentru mine avocatura: o profesie care nu îți permite indiferența, care te ține prezentă, care îți cere tot și, în schimb, îți dă ceva ce nu poți obține în altă parte — certitudinea că ceea ce faci contează.